Bine de știut pentru pacienți

 

1. Care sunt etapele de parcurs în urmarea tratamentului ortodontic?

Prima vizită este una de tip informativ şi presupune o identificare a problemelor existente, a cauzelor care poate au dus la apariţia anomaliei dentomaxilare.

Pacientului i se explică că pentru stabilirea unui diagnostic precis şi a planului de tratament sunt necesare câteva investigaţii: radiografii, fotografii, modele de studiu, teste funcționale.

În a doua şedintă se comunică diagnosticul, planul de tratament (eventual variantele de tratament), cum se va desfasura tratamentul, ce presupune, cât va dura în timp.

A treia întâlnire presupune aplicarea aparatului, iar la sfarşit pacientul va primii indicaţi în ceea ce privește igiena dentară judicioasă.

bine-de-stiut.5Pe durata tratamentului pacientul se prezintă la cabinet pentru activare (schimbare arc şi module) și îndeplinirea obiectivelor propuse.

După terminarea tratamentului activ şi obţinerea rezultatelor dorite, aparatul ortodontic se îndepartează şi urmează etapa de contenţie în care se stabilizează rezultatul obţinut. Acest lucru presupune purtarea în timpul nopții a unui aparat ortodontic şi/sau lipirea pe interiorul dinţilor a unei sarmuliţe (retiner fix).

2. De ce vârsta de 7 ani este momentul ideal când trebuie sa-ti faci o programare/consultație la un medic ortodont ?

bine-de-stiut.6In timp ce dinții copilului tău par a fi drepți, se pot ascunde probleme dentare ce ar trebui evaluate de un medic specialist ortodont. Dacă recunoașteți oricare dintre problemele enumerate mai jos vă rugăm realizați o programare la un ortodont. Aceasta poate fi cea mai importanta decizie ce îi va asigura copilului dumneavoastră un zâmbet sănătos și frumos.

  • Pierderea prea devreme sau târzie a dinților de lapte;
  • Dificultăți în masticație;
  • Respirația pe gură;
  • Maxilare ce fac zgomot în timpul masticației;
  • Dificulțăti de vorbire;

Ortodonții sunt specialiști în îndreptarea dinților și realizarea unei mușcături corecte (ocluzie dentară corectă), experţi atunci când vine vorba de zâmbetul dumneavoastră.

3. Ce să nu mănânci pe parcursul tratamentului ortodontic?

Când suntem purtatori de aparat dentar/ortodontic trebuie evitat să mușcăm din alimente de consistență dură (coajă de pâine, morcovi, covrigi), dulciuri lipicioase, cum sunt caramelele, guma de mestecat, bomboanele, cât şi băuturile carbogazoase (Cola, Fanta, 7up, etc.)

4. Igiena aparatului dentar/ortodontic!

Periuţele interdentare – un real ajutor pentru igiena dentară în timpul tratamentului ortodontic!

bine-de-stiut-7Aceste periuțe sunt uşor de manipulat (manevrat), iar cu ajutorul lor putem ajunge în locuri unde cu periuţa obişnuită nu reușim. Ele se folosesc pe sub arcul de sârmă ortodotic igienizând fiecare faţa a bracketului.

 

Sfaturi de urmat:

  • Folosiţi o pastă ce conţine flor şi o periuţă de dinţi cu perii moi.
  • Periază-te în jurul bracketurilor şi pe toate feţele dinţilor: faţă, lateral, suprafeţele masticatorii şi spate, cel puţin 2 minute. Fiţi siguri că aţi periat limba şi zonele roz, dar cu grijă. Acest periaj nu trebuie să fie disconfortabil.
  • După periaj clatiți cu apă de mai multe ori şi inspectaţi dinţii şi brackeții cu atenţie să fiţi sigur că sunt curaţi. În acest moment puteţi depista eventualele probleme legate de dezlipirea lor, moment în care trebuie să luaţi legatura cu medicul ortodont.
  • O modalitate bună de a verifica dacă ai o igiena bună este dacă brackeții şi dinţii sunt curaţi, strălucitori, iar marginea lor se vede clar.
  •  

 

 

5. Consecinţele igienei dentare necorespunzătoare.

bine-de-stiut.9Igiena bună (îngrijită) în timpul tratamentului ortodontic este o condiţie esenţială, deoarece în lipsa ei placa bacteriană se acumulează în jurul bracketurilor, între dinţi şi pe gingii.

Placa bacteriană reacționează cu zahărul producând acizi ce în contact cu smalţul duce la formarea leziunilor albe (decalcifieri), la un pas  distanță de cariile dentare, cât şi de afecțiuni ale gingiilor şi o infecţie bacteriană generalizată, așa cum vedeţi în imaginea alăturată.

6. De câte ori trebuie să te speli pe dinţi dacă port aparat dentar/ortodontic?

  • Este nevoie să vă igienizați după fiecare masă sau snack.
  • Dacă nu reuşiți imediat, fiți sigur că realizați clătiri repetate cu apă.
  • Purtaţi cu dumneavoastră o periuţa normală, cât şi unu interdentară pentru a vă putea igieniza când nu sunteţi acasă.
  • După periaj o dată pe zi folosiţi aţă dentară, în general seara deoarece aveţi mai mult timp.

7. Tehnica unui periaj corect.